TIFF: THE ABCs OF DEATH

ABC

The ABCs of Death – Avem di tăte

Mă duc vineri, pe la amiază, şi îmi iau un bilet la The ABCs of Death pentru proiecţia de la ora 21. Mi se spune că proiecţia va fi mutată la 12 (noaptea normal, doar face parte din categoria umbre). Greşeala mea a fost că am mai întrebat la altă casierie dacă va fi mutat filmul, unde mi s-a răspuns că doar în caz de ploaie se decalează filmul. Fără nici un strop de ploaie prezent mă duc la ora 21 doar ca să aflu ceea ce ştiam la început, filmul va fi de la 12. Lecţia învăţată: nu verifica niciodată informaţiile.

Dar să trecem la oile noastre, sau mai exact la cele 26 de scurt-metraje prezente în “The ABCs of Death”. Se poartă în ultimul timp (şi cu mult succes, ţin să precizez) antologiile horror (va mai recomand V/H/S sau The Theatre Bizarre). Fiecărui regizor (26 la număr) i se dă o literă, 5000 de lire şi regula de timp (30-300 de secunde). El trebuie să realizeze filmuleţul în care modalitatea de a muri începe cu litera dată. Nume mari pe lista de regizori, Ben Wheatley (Sightseers, Kill List), Ti West (The Innkeepers), Jason Eisener (Hobo With A Shotgun) sau Xavier Gens (Frontiere(s)) fiind cei mai cunoscuţi.

DOG

Cu o durată de două ore, problema filmului stă în diferenţa de calitate dintre scurte. E de aşteptat totuşi ca din 26 de scurte, cel puţin jumătate să nu fie pe gustul cuiva şi cam aşa a fost pentru mine. Să vă fac şi un scurt top 3 al literelor, după părerea mea. Prima literă care m-a impresionat a fost D (de la dog), regizat de Marcel Sarmiento (Deadgirl), unde câinele nu mai este cel mai bun prieten al omului. Segmentul lui Ben Wheatley (“U de la Unearthed“) ne lasă să privim pentru puţin timp lumea prin ochii unui vampir, iar “X de la XXL” al lui Xavier Gens rămâne cel mai bun scurt prezent la această adunare.

Se putea mai bine, cu impresia asta am plecat de la film, dar orice fan horror va găsi cel puţin 5-6 filmuleţe pe gustul lui. Sper că selecţia din 2014 (continuarea “The ABCs of Death 2”) să aibă mai multe scurte bune şi că va fi selectat pentru TIFF Umbre.

Nota: 7,5 / 10

Când puteți merge la el?
Duminica (2 iunie) – 23:00 – Cinema Florin Piersic

 

Trailer

Casper

 

Tags:  , ,

Leave a reply