Rio 2 (3D)

Cred că am mai precizat că e foarte important pentru mine să fiu 100% cu mintea la film și de aceea rar ajung să văd un film la câteva zile după premieră (când sala e plină). Astfel că am ajuns la Rio 2 la mai bine de două săptămâni de la premieră și a fost cum mi-am dorit. Alți plătitori de bilete încă nu pricep că odată ce-ai intrat în sală tot e spectacol începtând de la reclamele la Deichmann, Cinemagia sau Coca Cola. Partea cea mai așteptată de mine e cea cu trailerele sau, înainte de filmele produse de Pixar, câteun scurtmetraj bonus înaintea filmului pentru care suntem acolo. Mă bucur totuși  să menționez că am observat că persoanele care ajung la animații au un pic mai mult bun simț față de cei care ajung la filmele de acțiune, SF-uri, you name it. De data asta mă aflam în sala de cinema alături de trei cupluri și cinci părinți cu copiii lor și nu s-a făcut gălăgie nenecesară, răspuns la telefon, povestit filmul, alea alea. 11111111111111
Nu știu tu cum procedezi dar când eu când am în plan să văd continuarea unui film pe care l-am văzut acum trei ani simt nevoie să-l revăd pe primul ca să-mi completeze multe din informațiile pe care le voi întâlni în al doilea. Rio 2, continuarea lui Rio din 2011, readuce pe ecran păsările albastre continuându-și povestea alături de cei trei copii. Cei care-și împrumută vociile în animație sunt aceeași Anne Hathaway, Jesse Eisenberg, Jamie Fox plus Bruno Mars într-un rol tare macho (și alții) . Într-o zi absolut banală familia lui Blu află că s-au descoperit alte păsări albastre departe în inima pădurii Amazoniene, asta după ce mult timp se credea că ei ar fi ultima familie și trebuie protejați. Pe principiul “Happy wife, happy life” Jewel decide că ar fi timpul ca familia să-și pună aripile la lucru și să zboare în pădure, iar Blu trebuie să renunțe la comoditatea vieții la oraș pentru o vizită “acasă”.

tumblr_n3yp39NIxi1rmzhcko1_500


Au fost câteva scene extrem de complexe, nu zic prea multe, o să vezi la cinema, însă în câteva faze simțeam aer de Rio (orașul) datorită muzicii și a dansurilor foarte frumos aranjate de către echipa de la Blue Sky Studios. Pe lângă iubirea lui Blu pentru Jewel și cei trei mici papagali Ara Macao, animația ridică problema pădurilor care sunt tăiate totodată pierzându-se și habitatele naturale a nenumărate specii de păsări, insecte și alte viețuitoare.  Per total, într-o oră și jumătate mixul dintre prietenie, iubire s-a potrivit cu partea Eco, neinsistând obositor pe vreuna dintre ele.

tumblr_n3ii1ocwiA1sk98tuo1_1280

Până și pe the bad guys, aici Gabi (broasca otrăvitoare) și Nigel, papagalul mafiot pe care îl cunoaștem în 2011 ajungi să-i îndrăgești, mai ales după ce afli care sunt talentele lor.  E un film foarteee colorat și să nu mai zic de coloana sonoră pe care și acum o fredonez, cu toate ca nu nimeresc portugheza. Deși eram cam plouată înainte să ajung la cinema, filmul a reusit să-mi schimbe foarte mult starea. Stângăcia lui Blu, grija lui Jewel și entuziasmul copiilor au reușit să ne binedispună, în special când la unele faze auzeam părinții care râdeau  mai cu pofta ca cei mici.

Ce sa mai… Trebuie văzut, cumpărat și pus în colecție.

 

Leave a reply